Care este contextul în care ne spune Pavel că nu mai există jertfă pentru păcate, pentru cei care păcătuiesc cu voia, în epistola către Evrei cap. 10, vers. 26? În primul rând, Pavel le scria Evreilor și se referea la inutilitatea practicării jertfelor din V.T. În al doilea rînd Pavel a dorit să spună că Isus (Iisus) a adus o singură jertfă pentru păcate, adevărata jertfă și că jertfele din V.T. reprezentau doar umbra bunurilor viitoare.

1 În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.

2 Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?

3 Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;

4 căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.

5 De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;

6 n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.

7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”

8 După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege),

9 apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.

10 Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus (Iisus) Hristos o dată pentru totdeauna.

11 Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,

12 El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu

13 şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.

14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

15 Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:

16 „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”,

17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”

18 Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus (Iisus) avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,

20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,

21 şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,

22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.

23 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.

24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

25 Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.

26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,

27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”

31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

32 Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:

33 pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.

34 În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.

35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!

36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.

37 „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.

38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”

39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Cu alte cuvinte, ceea ce încearcă epistola către Evrei să ne spună este că Isus (Iisus) a murit o singură dată pentru păcatele fiecăruia din noi și ne-a curățit de păcatele noastre. Eu, în baza Bibliei, susțin că Isus (Iisus) a murit pentru păcatele noastre trecute, prezente și viitoare, atât cele fără voie, adică accidentale, cât și cele cu voie, adică săvârșite în mod conștient și voluntar, desigur în virtutea firii pământești și nu a naturii umane regenerate spiritual. Cine a fost născut din nou, adică născut din Dumnezeu, prin urmare, născut de către Dumnezeu și nu doar de către oameni, regenerat spiritual cu adevărat și în totalitate acela sau aceea nu mai păcătuiește. Isus (Iisus) a murit ca noi să ajungem să nu mai păcătuim și nu ca să continuăm mereu și mereu să păcătuim. A murit ca noi să progresăm, din punct de vedere spiritual, să creștem și să ajungem la înălțimea plinătății staturii Sale. (Efeseni 4; 11-15)

Una este atunci când avem o cădere pe drumul credinței, pe care o regretăm și alta este atunci când părăsim acest drum. Câtă vreme rămânem pe drum și mergem înainte progresând spiritual, Dumnezeu ne iartă toate căderile. Când am părăsit drumul iertarea noastră nu mai are nici un sens, deoarece oricum nu ne mai folosește la nimic. Dacă cineva crede că Isus (Iisus) Cristos, ne oprește El însuși din drum și ne azvârle afară de pe acesta, din cauza unei greșeli cu voia, se înșeală amarnic și nu a înțeles mântuirea, care vine prin credința în Isus (Iisus). Aici nu este la fel ca și la concursurile eliminatorii televizate, unde concurenții sunt eliminați unul câte unul, până rămâne cel sau cea mai bună. În cazul mântuirii, fiecare participant are locul și drumul lui sau al ei, cunoscut de Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii și nu intră în concurență cu nimeni altcineva decât cu el însuși sau cu ea însăși. (Efeseni 1; 4-12) Nu ne aflăm pe drumul credinței de frica iadului sau a pedepsei, ci din dorința sinceră de a fi ca și Cristos, atunci când îl vom vedea pe El. (1 Ioan 3; 2) Motivația noastră nu este pedeapsa, ci dragostea de Cristos și de aceea noi urmăm Calea aceasta a mântuirii. Ținta noastră nu este doar un examen sau altul al vieții noastre pe pământ, ci este mult mai importantă și anume este viața veșnică. În veșnicie chiar și firea noastră va fi schimbată și ea însăși își dorește acest lucru. (Romani 8; 19-23)

Cheia înțelegerii cap. 10 din epistola către Evrei îl reprezintă versetul 18. ”Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.” Acest verset se poate înțelege în două feluri:

1)        Dacă Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru păcatele noastre o dată, nu mai este nevoie să moară de câte ori păcătuim, ca să fim iertați de aceste păcate, căci iertarea noastră stă în jertfa Lui unică pe cruce.

2)        Prin credința noastră în El, noi suntem iertați de păcatele noastre, ori de câte ori păcătuim, fără să mai fie nevoie de nici o jertfă, alta decât aceea pe care Isus (Iisus) a adus-o o dată pentru totdeauna. Pentru că în Isus (Iisus) există iertare de păcate, prin jertfa Lui, nu mai este nevoie de nici o altă jertfă.

Nu există nicăieri în altă parte, în N.T., un singur loc, în care să se împartă viața spirituală a unei persoane în două, adică o dată până la cunoașterea adevărului și a două oara, de la cunoașterea adevărului înainte, din punctul de vedere al iertării păcatelor. Ce înseamnă cunoașterea adevărului? Este de ajuns să auzim despre Isus (Iisus) ca să putem spune că am cunoscut adevărul? În nici un caz. Mulți au auzit despre Isus (Iisus) și cu toate acestea nu se poate spune că ei sau ele cunosc adevărul. A cunoaște adevărul înseamnă a îl cunoaște pe Isus (Iisus), în mod personal, deoarece El este adevărul. (Ioan 14; 6) A îl cunoaște pe Isus (Iisus) personal, nu se poate face decât atunci când El se face cunoscut nouă, printr-o revelație directă adresată fiecăruia în parte, la care El se face cunoscut. El însă se face cunoscut numai acelora despre care știe dinainte că nu îl vor dezamăgi pe El, până la sfârșit. Dacă cineva greșește cu voia, după ce l-a cunoscut pe Isus (Iisus), adică a cunoscut Adevărul nu se poate spune că nu mai rămâne nici o jertfă pentru aceea persoană căci jertfa lui Isus (Iisus) rămâne, ea fiind săvârșită o dată pentru totdeauna, ci rămâne ca respectiva persoană să fie iertată sau nu de El, în baza acestei jertfe.

A spune că nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat, pentru Creștini, este complet greșit, jertfa lui Isus (Iisus) rămâne, dar cel care iartă, în baza acestei jertfe, este Cristos. Cu alte cuvinte, jertfa nu funcționează în mod automat. Păcătuim, ne rugăm, în baza jertfei și suntem, în mod automat sau mecanic, iertați. Nu, nicidecum, există o judecată și aceasta începe de la casa lui Dumnezeu, adică El este Acela care ne iartă, în baza jertfei. (1 Petru 4; 17) El o să ne ierte de șapte zeci de ori șapte, dar nu trebuie să abuzăm de bunătatea Lui. Mila biruiește judecata, iar Dumnezeu dorește milă nu jertfă. (Iacov 2; 13; Matei 12; 7) Nu este adevărat că nu mai există nici o jertfă pentru acela sau acea care păcătuiește cu voia, este vorba de o exprimare greșită a epistolei către Evrei. Cu toate acestea, această exprimare dobândește un sens atunci când se adresează Evreilor, pentru care nu mai există nici o altă jertfă pentru păcate, în afară de jertfa pe cruce a lui Isus (Iisus). Mai există o posibilă interpretare a textului din epistola către Evrei, cap. 10.

Dat fiind faptul că epistola se adresa Evreilor, care obișnuiau să aducă jertfe de ispășire, pentru păcatele lor, înainte de a se converti la Creștinism, epistola le spune că nu mai există astfel de jertfe pentru ei, deoarece jerfele animalelor nu mai au nici o valabilitate în fața lui Dumnezeu. Prin urmare, Evreii care păcătuiau și nu credeau în jertfa lui Isus (Iisus) sau ieșeau din adunările creștine și se întorceau la credința evreiască nu mai aveau nici o jertfă din V.T. și pentru ei nu mai rămânea decât așteptarea unui foc mistuitor. De remarcat este faptul că epistola nu vorbește despre un iad în care vor fi chinuri veșnici, ci aceasta se referă la un foc mistuitor, adică unul care consumă victimele și nu despre unul care numai torturează și chinuiește. Dacă un Evreu convertit păcătuia cu voia și renunța la credința în Isus (Iisus), întorcându-se la credința de unde a plecat inițial, pentru acesta sau aceasta nu mai exista nici o jertfă, căci Legea jertfelor a V.T. s-a desființat o dată cu moartea lui Isus (Iisus) Cristos pe cruce.

Trebuie să facem legătura și cu textul anterior în care epistola către Evrei îi îndemna pe aceștia să nu părăsească adunările creștine. Ce însemna să părăsească cineva adunările creștine? Aceasta însemna că o anumită persoană se întorcea la modul de viață pe care îl avusese anterior. Pentru un Evreu sau o Evreică, aceasta nu însemna întoarcerea la păgânism, ci la credința iudaică. Există posibilitatea ca unii Evrei să fi fost nemulțumiți de modul în care era practicată credința, de către Creștini și să dorească să se întoarcă la credința în care s-au născut. În acest caz, păcatele săvârșite de ei nu mai aveau nici o acoperire, deoarece ei cunoșteau deja adevărul, dar pentru iertarea acestora nu mai exista nici o jertfă, căci jertfele V.T. erau scoase din uz. Dacă acceptăm această variantă, atunci nu mai este nici o neconcordanță, în această privință, în interiorul epistolelor atribuite apostolului Pavel. Nu m-am oprit de la început la acest mod de a interpreta cap. 10, din epistola către Evrei, deoarece exprimarea ne fiind prea clară, aceasta lasă loc la mai multe interpretări și de asemenea pentru că am dorit să răspund și învățăturii greșite și periculoase, răspândită de anumiți Creștini, în special membrii ai Bisericii instituționale Penticostale.  

În V.T. existau păcate pentru care nu exista jertfă de ispășire. Există acestea și în N.T.?

2 Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui;

3 care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit.

4 De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel,

5 atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea.

6 Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor.

7 Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.

Un alt text se referă la martorii mincinoși:

14 Să nu muţi hotarele aproapelui tău, puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care vei avea-o în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău.

15 Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori.

16 Când un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire,

17 cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor care vor fi atunci în slujbă.

18 Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său,

19 atunci să-i faceţi cum avea el de gând să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.

20 În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi se vor teme şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.

21 Să n-ai nicio milă, ci să ceri: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.

Să fim însă atenți că legea talionului, adică viața pentru viața, ochi pentru ochi, etc., nu mai există în N.T., prin urmare nu se mai aplică nici același principiu privitor la iertarea păcatelor. În N.T. există un singur păcat despre care ni se spune că nu poate să fie iertat și anume hula împotriva Duhului Sfânt. (Marcu 3; 28-29) Toate păcatele vor fi iertate de Dumnezeu, dar această iertare nu va fi de nici un folos aceluia sau aceleia care continuă să păcătuiască și nu progresează în viața sa de credință, deoarece există o judecată finală a lui Dumnezeu, de care nu trec decât aceia care au luptat cu păcatele lor și au învins, prin puterea lui Isus (Iisus), care locuiește în ei. Dumnezeu este drept și orice încălcare a dreptății este și un atentat la principiile fundamentale ale Lui. Nu putem să fim nedrepți și să moștenim Împărăția Cerurilor și nici lipsiți de iubire față de aproapele nostru și păcatul cel mai grav este lipsa iubirii. Dreptate fără iubire înseamnă pedeapsă aspră, încă de la prima abatere sau ori de câte ori se ivește ocazia dar dreptate cu iubire înseamnă să iertăm până acolo unde iertarea noastră nu mai folosește la nimic celui iertat, din cauza indiferenței lui sau a ei, față de iertarea noastră.

În concluzie, textul din Evrei cap. 10 nu poate fi nici de cum folosit ca o ”armă” împotriva Creștinilor, așa cum procedează ”frații” Penticostali. Acest text are aplicabilitate exclusiv pentru Evreii convertiți, deci el nu trebuie scos din context. Acești Evrei, dacă după ce s-au convertit la Creștinism, ies din adunările lor creștine și săvârșesc păcate cu voie și doresc să le fie spălate aceste păcate, în baza unor jertfe ritualice, prevăzute de V.T. pentru ei și de fapt pentru nimeni altcineva, aceste jertfe nu mai există, nu mai sunt valabile și după cum se exprimă epistola către Evrei, pentru acești Evrei care au devenit Creștini, dar apoi s-au întors la religia iudaică, nu mai există nici o jertfă. A scoate acest text din contextul în care a fost scris, adică pentru Evreii convertiți și a îl ”zvârli,” ca pe o piatră, asupra Creștinilor, care au săvârșit un păcat, pentru a contribui la descurajarea lor, este o atitudine, care îndeamnă la sinucidere spirituală. Creștinii, care au păcătuit o dată cu voia, nu mai au nici o motivație să ducă o viață fără păcat, dacă oricum pentru ei nu ar mai fi nici o jertfă, dar pentru ei rămâne mereu o jertfă și anume jertfa lui Cristos. Eu consideră că orice Creștin născut din nou trebuie să răspândească speranță și nu condamnare și Acela care ne judecă viața tuturor este doar Dumnezeu și oricine se așează în locul Lui păcătuiește.